Ana T.

Ana T.

Accepts new students

Ana T.

Accepts new students

Orice profesionist într-un domeniu a plecat de undeva. Nu e o rușine să înveți, ci să te dai bătut.

Price From 30 RON
Tutoring subjects:

Description

Mă numesc Ana, am 20 de ani și sunt studentă la Facultatea de Litere din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, anul II de studiu. Specializarea mea se numește Limbi Moderne Aplicate, iar cele două limbi pe care le studiez sunt engleza și spaniola. De asemenea, vorbesc fluent limba engleză, având și un certificat Cambridge, nivel C1. Nu am experiență în meditații sau orice alt tip de predare, însă pasiunea mea pentru limbile străine mă îndeamnă să îi învăț și pe alții și să le împărtășesc cunoștințele mele.
În ceea ce privește stilul de predare, consider că orice profesor trebuie să fie aproape de elevul lui, dar în același timp trebuie să își ia în serios rolul pentru a vedea rezultate. Principalul obiectiv este atât de a-i face pe elevi să stăpânească limba prin diverse teste, teme și lecții suplimentare, dar și prin diverse jocuri interactive.

Lesson types

Lecție standard

30 RON / 55 min